|
Servicii
|
 |
|
| Parlamentarii-lideri de opinie participă mai puţin la activitatea legislativă şi parlamentară, relevă un studiu al Academiei de Advocacy |
Parlamentarii români, lideri de opinie, deşi sunt cei mai cunoscuţi de opinia publică românească sunt şi cei mai inactivi în Parlamentul României, ei participând foarte puţin la activitatea legislativă şi parlamentară, relevă raportul de monitorizare pe anul 2005 dat publicităţii marţi de Academia de Advocacy.
Raportul este de fapt o analiză comparativă a gradului de exercitare a dreptului de iniţiativă legislativă pe partide, pe parlamentari, pe regiuni geografice.
Astfel, potrivit studiului, ponderea cea mai mare a iniţiativelor legislative parlamentare aparţine PRM (25,50%) care înregistrează şi cel mai bun randament parlamentar de 2,157. Din perspective randamentului parlamentar, PSD, cu a doua pondere ca mărime, de 19,04% în totalul iniţiativelor, se află pe ultimul loc cu un randament de 0,575.
Criteriul regiunilor istorice evidenţiază faptul că Transilvania şi Banatul deţin o pondere covârşitor mai mare a iniţiativelor legislative (49,31%), în comparaţie cu celelate regiuni istorice. Chiar dacă Transilvania şi Banatul au cei mai mulţi parlamentari, sub aspectul randamentului per parlamentar transilvan şi bănăţean, regiunea se află tot pe primul loc.
Analiza iniţiativelor legislative prin prisma regiunilor de dezvoltare relevă faptul că regiunea de dezvoltare nord-vest este cea mai prolifică atât sub aspectul ponderii iniţiativelor (23,91%), cât şi sub cel al randamentului per parlamentar (1,896).
În ceea ce priveşte interpelările, opoziţia este cea care adresează cel mai intens întrebări executivului privitoare la politicile publice pe care acesta le promovează. Astfel, PSD se află în fruntea clasamentului cu o pondere a interpelărilor de 42,97%, urmat îndeaproape de PRM.
În privinţa partidelor aflate la putere, raportul Advocacy arată că, în medie, aproape fiecare parlamentar conservator a adresat câte o interpelare Guvernului.
Din punct de vedere al regiunilor istorice, tot parlamentarii din vestul ţării sunt cei mai activi atât în ce priveşte ponderea, cât şi randamentul.
Analiza amendamentelor admise versus amendamente respinse indică faptul că, la Senat, numărul amendamentelor respinse este cu 5,8 % mai mare decât numărul amendamentelor admise, în timp ce la Camera Deputaţilor amendamentele admise le devansează pe cele respinse cu un ecart remarcabil (198,6%).
Din totalul amendamentelor admise la Senat, 55,25% aparţin puterii, iar 44,26% opoziţiei. În Camera Deputaţilor, 60,23% din amendamentele admise aparţin puterii, 36,91% opoziţiei, restul minorităţilor şi independenţilor.
Preşedintele boardului Academiei de Advocacy, Radu Nicosevici, a subliniat, în cadrul unei conferinţe de presă, că raportul este destinat mediului de afaceri, studenţilor, dar şi parlamentarilor români, deşi nici măcar unul dintre aceştia nu a citit raportul anterior. Raportul a fost realizat din date şi informaţii culese pornind de la fiecare parlamentar în parte şi relevă faptul că în 2005 peste o treime din senatori şi deputaţi nu au avut nici o iniţiativă legislativă.
În acest sens, reprezentanţii Academiei de Advocacy au admis faptul că este "mai deschisă, mai riguroasă şi mai transparentă" Camera Deputaţilor decât Senatul atunci când vine vorba despre accesul la informaţiile publice. În acest sens, Nicosevici a spus că, spre exemplu se poate afla cu uşurinţă cum au votat parlamentarii în comisiile de specialitate de la Camera deputaţilor, în timp ce acest lucru este mai greu de aflat la Senat.
Prezent la conferinţa de presă, analistul politic Cristian Pârvulescu a evidenţiat faptul că raportul arată clar că, spre exemplu, Partidul Conservator care este partid aflat la guvernare, are un comportament de partid de opoziţie.
De asemenea, Pârvulescu consideră că aşa-zisul catalog din raportul Advocacy care arată prestaţia fiecărui parlamentar în parte poate fi folosit şi "pentru a face curăţenie în Parlamentul ţării". Chiar şi aşa, Cristian Pârvulescu a reamintit că în 2004, legislativul roman s-a înnoit în mare măsură, dar "parlamentarii noi nu sunt nici mai buni, nici mai dedicaţi" decât cei din vechiul legislativ.
În acest sens, jurnalistul Robert Turcescu a precizat că "dacă unii parlamentari rămân în continuare corigenţi, probabil că Parlamentul viitor nu are nevoie de ei", motiv pentru care ar putea să se pună în mod serios problema scăderii numărului de locuri în legislative. În opinia jurnalistului, catalogul cu note va fi un instrument foarte bun atunci când se va lua în discuţie introducerea votului uninominal.
Cât priveşte ordonanţele de urgenţă emise de executive pe perioada vacanţei parlamentare, Turcescu a subliniat că Guvernul "a abuzat" din nou de această practică destul de des criticată de reprezentanţii actualei puteri în ultima campanie electorală.
Academia de Advocacy are în vedere realizarea unor astfel de rapoarte pentru fiecare an până la următoarele alegeri pentru a se vedea în mod clar eficacitatea legislativului. Mai mult, dacă până acum analiza s-a făcut mai mult din punct de vedere cantitativ, Advocacy are în vedere o analiză calitativă a activităţii fiecărui membru al legislativului. |
| Rompres 24-05-2006 | Trimite aceasta stire unui prieten
| Editorial Stirea Zilei
| A fost inaugurat pasajul rutier de la Otopeni |
| Detalii | Rompres 30-05-2006 | Stiri Interne
| Adriean Videanu: Fiecare formaţiune a coaliţiei va veni cu propriile propuneri de restructurare a cabinetului |
| Detalii | Rompres 30-05-2006 |
| Ion Iliescu: Există pericol de scindare la PSD dacă nu există înţelepciune din partea liderilor săi pentru deschidere |
| Detalii | Rompres 30-05-2006 |
| La reuninea PSESE de la Belgrad, România îşi va reafirma angajamentul pentru intensificarea cooperării regionale |
| Detalii | Rompres 30-05-2006 |
Stiri Externe
| Independenţa Republicii Srpska exclusă de reprezentantul comunităţii internaţionale în Bosnia |
| Detalii | Rompres 30-05-2006 |
| Ţările arabe trebuie să coopereze, pentru restabilirea securităţii în Irak, afirmă premierul irakian |
| Detalii | Rompres 30-05-2006 |
| Atâta timp cât Moldova doreşte o reglementare a diferendului transnistrean în cadrul unui stat unitar, acest conflict nu va putea fi soluţionat, afirmă Serghei Lavrov |
| Detalii | Rompres 30-05-2006 |
Stiri Economice
| Raportul MEC arată încălcări ale legislaţiei privind tranzacţiile cu energie electrică |
| Detalii | Rompres 30-05-2006 |
| Exporturile au crescut cu 17,2 la sută, în primele patru luni ale anului 2006 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2005 |
| Detalii | Rompres 30-05-2006 |
| Comisia Europeană vrea o reformă drastică a Taxei pe Valoarea Adăugată |
| Detalii | Rompres 29-05-2006 |
Stiri Sportive
| CM2006: Ronaldo nu se gândeşte, dar ar vrea |
| Detalii | Rompres 30-05-2006 |
| CM 2006 - Serbia-Muntenegru: Mirko Vucinic nu va participa la turneul final |
| Detalii | Rompres 30-05-2006 |
| Mihaela Melinte, locul 5 la reuniunea de la Eugene (SUA) |
| Detalii | Rompres 29-05-2006 | |
|
Copyright © 2001 - 2008 Idilis SRL, Eliade Tower Strada Mircea Eliade, nr. 18, etaj 7, sector 2, Bucuresti Tel.: 031 860 0800; customer support: 021 204 36 56
|